O taximetrista din Malaga a primit o amenda destul de consistenta din partea politistilor spanioli. Femeia a fost „taxata” cu 640 de euro pentru ca nu era imbracata corespunzator la locul de munca. Pentru ca purta fusta, Monica Cabello a incalcat regulile de vestimentatie prevazute in Ordonanta Municipala a Taximetristilor din Malaga.Monica s-a aratat indignata de amenda primita si considera absurde legile in vigoare: „Suntem in secolul XXI, dar normele acestea parca sunt facute pentru secolul trecut. Nu consider ca am fost imbracata indecent.” Din 2007 cand a fost introdusa legea, politia a dat nu mai putin de 15 amenzi pentru nerespectarea normelor ordonantei municipale privind vestimentatia.